Marius Radu

Doctor Marius Radu, medic homeopat, homeopatie clasicăM-am născut în Piteşti în 1967 şi-am parcurs toate etapele de pregătire şcolară şi universitară, absolvind Facultatea de medicină la UMF Carol Davila în 1993. Înainte de terminarea facultăţii am avut şansa să cunosc un medic deosebit şi un om minunat în acelaşi timp, Gabriel Campuzano din Mexic. Alături de el, împreună cu câţiva colegi, am făcut primii paşi în homeopatia clasică. Am aflat ce înseamnă cu adevărat sănătatea şi boala şi cum poate fi ajutat cineva cu ajutorul remediilor homeopatice, într-o manieră extrem de diferită faţă de tot ce am învăţat în facultate. Prin intermediul lui G.Campuzano am intrat în contact cu o echipă de homeopaţi de la Colegiul de Homeopatie Clasică din Londra (LCCH) care au organizat în Bucureşti un curs de homeopatie clasică. Doi ani mai târziu am participat, împreună cu colegii mei, la organizarea unui al doilea astfel de curs. Între timp am făcut şi rezidenţiatul în medicina de familie şi cursul de homeopatie organizat de Societatea Română de Homeopatie. Hotarul dintre milenii m-a prins în Kathmandu unde am stat mai bine de o jumătate de an. Chrissie Foden, una din profesoarele noastre din Anglia, m-a susţinut pentru a lucra în capitala Nepalului din partea LCCH şi a promova acolo homeopatia. Întors în ţară am făcut un pas mai departe prin video cursul de homeopatie clasică al prof. George Vithoulkas şi am început să practic doar homeopatia. Reîntâlnirile cu G.Campuzano după 15 ani de la primul contact cu homeopatia au închis cercul... de fapt o spirală pe drumul nesfârşit al înţelegerii şi practicării homeopatiei...

În prezent crezul meu medical se bazează exlusiv pe această ştiinţă. Homeopatia este un domeniu atât de vast încât dacă vrei să o practici în adevăratul ei spirit trebuie să i te dedici în totalitate. Cred că homeopatia clasică ne oferă toate uneltele necesare pentru a obţine o sănătate mai bună pe plan fizic, un echilibru emoţional şi o claritate mentală, toate necesare pentru a atinge "idealul măreţ al existenţei umane" după cum spune Hahnemann.

Traduceri de homeopatie:
- G.Vithoulkas, Materia Medica Viva, vol. II, edit. Paneurope, Iaşi.
- P.Herşcu, Tratamentul homeopatic la copii, edit. Paneurope, Iaşi.
- S.Hahnemann, Organonul Medicinei, ed. a 6-a, edit. Excalibur, Bucureşti.

Articole despre homeopatie, povestiri din drumeţiile la munte şi fotografii: www.mariusradu.ro